Antrenorul lusitan nu a fost anunțat încă de șefi că îi este reziliat contractul, Conceicao fiind prezent la ședința de pregătire din această dimineață.
Acționarii l-au demis aseară pe Toni Conceicao, iar președintele Iuliu Mureșan a fost mandatat să îi comunice lusitanului decizia. Cel mai probabil în această după amiază Conceicao va fi anunțat că nu mai este antrenorul formației clujene. Potrivit unei clauze din contract, șefii CFR-ului îl puteau demite unilatereal în orice moment pe Conceicao, cu condiția să îi plătească salariul pe luna în curs.
Antrenamentul de mâine dimineață va fi condus de Alin Minteuan.
Noul tehnician al CFR-ului, Andrea Mandorlini, va ajunge sâmbătă în Cluj-Napoca, urmând să fie prezentat și oficial. Duminică el va susține primul antrenament, iar miercuri va debuta la meciul din sferturile Cupei României, de la Craiova, ora 20.15.
Foto: Caius RAȚIU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER